Vineri, 4 martie 2016 s-a desfăşurat Festivalul raional al creaţiei artistice a angajaţilor instituţiilor preuniversitare din r-nul Glodeni, ediţia a XV-a. Am avut ocazia să particip la genul de artă ,,Declamatori" cu poezia ,,Interviu" (creaţie proprie). Prin intermediul ei am încercat să transmit mesajul omului simplu din popor referitor la tot ceea ce se întîmplă astăzi în societate.
Interviu
Cînd în gînduri mă ascunsei,
Odată, la ceas tîrziu,
Tăcerea cu mintea
trează
Vru să-mi ia un
interviu.
Ştiam, nu sînt
obligată,
Dar avînd ceva de
spus,
Mi-am zis că orice
întrebare
Merită şi un
răspuns.
Tăcerea cu un surîs
Mă-ntreabă precum o
hoaţă:
-Cînd pierdeţi
orice speranţă
Cine vă ghidează-n
viaţă?
-Dumnezeu mereu e-n
suflet
Şi-mi veghează
orele.
Cît n-ar fi noaptea
de lungă
Tot vin odată
zorile.
-Ce-i durerea? - mă
întreabă.
De răspuns parcă
mi-e teamă.
Printre lacrimi
spun: ,,E clipa
Cînd n-ai cui mai
zice mamă.
Încercă să se
reţină,
De parcă nici nu îi
pasă:
-Despre dreptate
ce-mi spuneţi?
E mereu la ea
acasă?
Adevărul ştiind
bine,
Căci ades mă
măcina,
Îmi ieşii atunci
din fire
Şi-o-ncepui eu a-ntreba:
-De ce banu-i la
putere?
De ce toate sînt pe
dos?
De ce omul cu
dreptate
Stă mereu cu capu-n
jos?
De ce noi care
muncim
N-avem trai
asigurat?
Iară cei ce
hoinăresc
Au rangul de
împărat?
Sta
tăcerea-nmărmurită
Şi nu scotea un
cuvînt.
Cugetai şi eu o
clipă:
-Oare nu-i plăcu
vre-un gînd?
Sau poate eu n-am
dreptate
Că-avem şi azi
împăraţi?
Apoi, tot ea mă
susţine:
-Vă rog, să
continuaţi!
Dînd frîu liber
fanteziei
Şi curajului-avînt,
Fără teamă de
trădare,
Depănai clar al meu
gînd:
De ce ne-mpărţim
noi viaţa
În politice
culori??
Să ne-alegem doar
cu ura
Între fraţi şi-ntre
surori?
De ce bietele
reforme
Nu-şi mai au sorţi
de izbîndă?
Iar aleşii de popor
Doar se ceartă,
stînd la pîndă?
-Sigur, comentă
tăcerea,
Trecem cu toţi
printr-o criză,
Dar, e-o pură
constatare-n
Intreviul
de-analiză.
Vreau să vă întreb:
Ce-i viaţa?
-E un teatru
special:
Unii zi de zi
repetă,
Iar alţii nu au
habar!
Zilnic văd actori
în scenă
Mai vioi, mai
necăjiţi,
Unii se ţin de
fotolii,
Alţii umblă
rătăciţi.
Se perindă scene
triste,
Cu copii rămaşi,
sărmanii,
Cu bătrîni
îndureraţi,
Ce plîng la porţi
ca orfanii.
O durere au, sînt
singuri
Şi le e viaţa prea
dură.
O fi-avînd banul
putere,
Dar în toate-i o
măsură!
Nu ştiu ce simţea
tăcerea:
Durere?
Singurătate?
Dar un lucru-mi era
clar
C-aveam în toate
dreptate.
-Ce problemă vă
frămîntă?
Mă-ntrebă mai spre
final:
-De-ar fi una, ar
fi simplu
Însă ele n-au
hotar!
Spui în faţă -
te-ameninţă,
Vrei dreptate -
pune-n pungă,
Baţi la uşă - nu-ţi
deschide,
De dai buzna - te
alungă.
Întrebi - nimeni
nu-ţi răspunde,
Strigi - şi nimeni
nu te-aude,
Doar tăcerea
răbdătoare
În prieteni te
include.
Cu-o-închinare şi
un zîmbet,
Tăcerea mi-a
mulţumit
Şi în semn
de-ncurajare
Succese ea mi-a
dorit.
Privitor la
interviul,
Ce recent l-am
acordat
,,Jurnalista” mi-a
promis:
-Rămîne-n anonimat.
Un drumeţ în umbra
serii
Mă-ntreabă şi el
ceva
I-am spus: -Răspund
doar tăcerii,
Ştiu- ea nu mă va
trăda!
Elena Aniţă
